Cauzele bâlbâirii copiilor și cum să o depășim •

Ca părinte, trebuie să fii anxios când îți dai seama că micuțul tău începe să se bâlbâie. Copiii care se bâlbâie sunt adesea subiectul ridicolului și ostracizați în societate. În unele cazuri, copiii care se bâlbâie pot experimenta anxietate și frică de a vorbi în public.

Ce determină un copil să se bâlbâie? Când este normal bâlbâiala și când ar trebui un copil să aibă nevoie de ajutor profesional? Ce se poate face pentru a-i ajuta copilul? Iată informații pe care le poți folosi pentru a-ți ghida acțiunile și deciziile în cazul în care copilul tău începe să se bâlbâie.

Ce este bâlbâiala?

Bâlbâiala este o tulburare a modelelor de vorbire care face dificil pentru copii să vorbească fluent, așa că această afecțiune este uneori numită disfluență a limbajului.

Copiii se bâlbâie cel mai adesea la începutul unei propoziții, dar bâlbâiala poate apărea și pe parcursul unei propoziții. De exemplu, copilul dumneavoastră poate repeta sunete sau silabe, mai ales la început, cum ar fi „Ma-ma-ma-ma”. Modelele de bâlbâială pot fi auzite și ca o extensie a sunetului, cum ar fi „Ssssusu”. Uneori, bâlbâiala implică și oprirea completă a vorbirii sau mișcarea gurii pentru a pronunța cuvântul, dar copilul nu scoate niciun sunet. Bâlbâiala poate fi, de asemenea, clasificată ca o întrerupere a vorbirii prin includerea de sunete, cum ar fi „um”, „uh, „uh”, mai ales atunci când copilul se gândește. De asemenea, copiii pot face lucruri nonverbale atunci când se bâlbâie. De exemplu, pot clipi din ochi, tresări sau strânge pumnii.

Unii copii nu sunt conștienți că se bâlbâie, dar alții, în special copiii mai mari, sunt foarte conștienți de starea lor. Pot deveni iritați sau supărați atunci când nu vorbesc fluent. Alții refuză complet să vorbească sau limitează vorbirea, mai ales în afara casei.

Ce determină un copil să se bâlbâie?

Multă vreme, bâlbâiala a fost considerată a fi rezultatul unei traume fizice sau emoționale. Deși există cazuri de bâlbâială de copii după traumă, există puține dovezi care să susțină ideea că bâlbâiala este cauzată de agitație emoțională sau psihologică. Cercetările au arătat că există mulți factori care sunt mai susceptibili de a determina un copil să se bâlbâie.

Bâlbâiala apare de obicei fără un motiv aparent, dar este mai frecventă atunci când un copil este vesel, obosit sau se simte obligat sau brusc să vorbească. Mulți copii încep să aibă dificultăți cu fluența atunci când doar învață să folosească gramatica complexă și să pună împreună mai multe cuvinte pentru a forma propoziții întregi. Această dificultate se poate datora diferențelor în modul în care creierul procesează limbajul. Un copil care se bâlbâie procesează limbajul în zone ale creierului, provocând erori sau întârzieri în transmiterea mesajelor de la creier către mușchii gurii atunci când are nevoie să vorbească. Drept urmare, vorbirea copilului s-a clătinat.

Unii copii, în special cei din familii în care o istorie de bâlbâială este frecventă, pot moșteni o tendință de bâlbâială. În plus, tendința de a bâlbâi este obișnuită și la copiii care trăiesc cu familii cu stiluri de viață rapide și pline de așteptări mari.

Atâția factori joacă un rol în determinarea fluenței limbajului copiilor. Ceea ce este clar, până acum nu se știe cauza exactă pentru care copiii se bâlbâie.

Când să-ți faci griji pentru un copil care se bâlbâie?

Bâlbâiala este o problemă comună de vorbire la copii, în special la cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani. Aproximativ 5% dintre toți copiii sunt susceptibili să se bâlbâie la un moment dat în dezvoltarea lor, de obicei în anii preșcolari. Majoritatea tulburărilor de vorbire vor dispărea de la sine. Dar pentru unii, bâlbâiala poate fi o afecțiune pe tot parcursul vieții, care provoacă probleme psihologice care împovărează copilul ca adult.

Nu este întotdeauna ușor de spus când bâlbâiala unui copil se va transforma într-o problemă mai gravă. Cu toate acestea, există câteva semne clasice la care ar trebui să fiți atenți:

  • Repetarea sunetelor, frazelor, cuvintelor sau silabelor devine mai frecventă și mai consistentă; precum și extensia sunetului
  • Felul în care copilul vorbește începe să manifeste tensiune, în special la nivelul mușchilor gurii și gâtului
  • Copilul se bâlbâie urmat de activități nonverbale, cum ar fi expresiile faciale sau mișcările musculare încordate și strânse ale corpului
  • Începeți să observați tensiunea producției de sunet care îl determină pe copilul dvs. să emită o voce tare înăbușită sau un ton mai înalt al vocii
  • Copiii folosesc diverse moduri pentru a evita vorbirea
  • Copilul tău evită să folosească anumite cuvinte sau să schimbe cuvintele brusc în mijlocul unei propoziții pentru a evita să se bâlbâie din nou
  • Bâlbâiala continuă după ce copilul are peste 5 ani
  • În unele cazuri de bâlbâială severă, copilul poate manifesta mult efort și luptă atunci când încearcă să vorbească

Ce se poate face pentru a ajuta un copil să depășească bâlbâiala?

Ignorarea bâlbâielii (se spune că se crede că face ca simptomele să scadă) nu este o mișcare bună. De asemenea, considerați această condiție de barieră lingvistică ca fiind ceva normal în vorbirea și dezvoltarea limbajului copiilor. Bâlbâiala este frecventă la copii, dar asta nu înseamnă că este o afecțiune normală.

Nu există niciun medicament aprobat pentru a trata bâlbâiala. Bâlbâiala poate fi tratată cu succes prin terapie logopedică de către un patolog de vorbire și limbaj (SLP) sau un terapeut (SLT). A face față bâlbâielii în copilărie, de îndată ce părinții suspectează simptome de tulburări de limbaj la un copil, va fi mult mai eficient decât tratarea bâlbâirii atunci când copilul este mai mare. Majoritatea logopedilor vor oferi teste și vor oferi terapie care poate fi adaptată nevoilor copilului.

În plus, există multe lucruri pe care le poți face cu alți membri ai familiei pentru a ajuta un copil care se bâlbâie prin problema lui de vorbire. De exemplu:

  • Recunoaște-i că bâlbâiește atunci când copilul se bâlbâie (De exemplu, „e în regulă, poate ceea ce vrei să spui s-a blocat în cap”).
  • Nu fi negativ sau critic la adresa copilului tău; insistă să arate un mod corect sau corect de a vorbi; sau termină propoziţia. Este foarte important ca copiii să înțeleagă că oamenii pot comunica eficient chiar și atunci când se bâlbâie.
  • Creați oportunități de conversație care sunt relaxate, distractive și plăcute.
  • Implicați-vă copilul în conversații fără întreruperi la televizor sau alte distrageri, cum ar fi ca copilul să discute la cină.
  • Nu-ți forța copilul să continue să interacționeze verbal atunci când bâlbâiala este o problemă. Comutați conversația la activități care nu necesită multă interacțiune verbală.
  • Ascultă cu atenție ce are de spus copilul tău, menținând contactul vizual normal, fără a da semne de nerăbdare sau frustrare.
  • Evită corecțiile sau criticile precum „să încercăm din nou încet”, „respiră adânc”, „încearcă să te gândești la ceea ce vrei să spui” sau „oprește-te o clipă”. Aceste comentarii, deși bine intenționate, vor face copilul să se simtă mai conștient de problemă.
  • Faceți atmosfera de acasă cât mai calmă. Încercați să încetiniți ritmul vieții de familie; modelați un mod relaxat, clar și ordonat de a vorbi în familie pentru a-i ajuta pe copii să-și regleze propriul mod de a vorbi.
  • Reduceți numărul de întrebări pe care le adresați copilului dumneavoastră. Copiii vor vorbi mai liber dacă își exprimă propriile idei, mai degrabă decât să răspundă la întrebările adulților. În loc să puneți întrebări, comentați ceea ce are copilul de spus, astfel încât să-l anunțați că îl ascultați. Întrerupeți înainte de a răspunde la întrebările sau comentariile copilului dvs.
  • Nu vă fie teamă să vorbiți cu copilul dumneavoastră despre bâlbâiala lui. Dacă întreabă sau își exprimă îngrijorarea cu privire la problema ei, ascultă și răspunde într-un mod care o ajută să înțeleagă că tulburările de limbaj sunt frecvente și pot fi tratate.
  • Mai presus de toate, lasă-l să știe că îl accepți așa cum este. Sprijinul și afecțiunea ta pentru el, indiferent dacă copilul se bâlbâie sau nu, va fi cea mai mare încurajare pentru ca copilul să fie și mai bun.

Este firesc pentru tine, ca părinte, să te simți anxios, vinovat, furios, trist, jenat sau să vrei să te prefaci că copilul tău nu are nicio problemă. Toate acestea sunt emoții valabile pe care părinții le simt în mod obișnuit când își văd copilul trecând printr-o perioadă dificilă. De asemenea, puteți experimenta o presiune externă pentru a avea copilul perfect. Dar fii sigur că nu ești singur și sunt mulți oameni care te pot ajuta.

CITEȘTE ȘI:

  • 10 moduri de a depăși dacă copiilor le place mâncarea pretențioasă
  • Totul despre creșterea copiilor cu personalitate introvertită
  • Importanța învățării copiilor să înoate de la o vârstă fragedă

Postări recente

$config[zx-auto] not found$config[zx-overlay] not found